Despre companie

UTI Facility Management, companie cu capital integral românesc, oferă o gamă complexă de servicii și tehnologii de ultimă generație pentru siguranța și confortul clienților: facility management, sisteme integrate de securitate fizică, sisteme de scanare cu raze X, management computerizat al proceselor, call center, dispecerat operațional, client web monitoring, securizare și monitorizare de flote auto.

Portofoliul companiei include proiecte dezvoltate pentru industrii diverse: instituții financiare, spații industriale și comerciale, instituții guvernamentale, instituții publice, arene sportive, spitale, benzinării. 

De asemenea, UTI Facility Management este unul dintre principalii furnizorii de soluții complexe pentru aeroporturi din România și din regiune, integrând sisteme de securitate, HVAC, instalații sanitare, iluminat și balizaj, manipulare a bagajelor, sisteme informatice de management al resurselor și de securitate cibernetică, telecomunicații, servicii de facility management și contribuind astfel la creșterea eficienței operaționale a aerogărilor.  

Acoperire națională

Parteneriate

Compania are parteneriate solide cu furnizori de tehnologie renumiți, ale căror echipamente le integrează în soluțiile proiectate. Astfel, UTI Facility Management este partener în România al Smiths Detection pentru comercializarea, implementarea și furnizarea de servicii de întreținere a întregii game de produse și soluții de detecție și identificare a amenințărilor chimice, biologice, radiologice, nucleare și explozive, precum și al CEIA, unul dintre cei mai cunoscuți producători de sisteme de inspecție electromagnetică.

Viziune și misiune

Viziunea noastră este să ne îmbunătățim permanent competențele și să ne încurajăm angajații să lucreze la cele mai înalte standarde de calitate și în mod coerent pentru a face față provocărilor și presiunilor comerciale și tehnologice, dar și pentru a răspunde cerințelor din ce în ce mai variate și mai complexe ale clienților noștri. 

Misiunea noastră este să venim în întâmpinarea nevoilor clienților – corporații, obiective industriale, arene sportive, instituții bancare, instituții guvernamentale și infrastructuri critice – cu servicii și soluții de ultimă generație care să le permită acestora să se focuseze asupra activităților proprii, să-și îmbunătățească performanțele și să-și eficientizeze costurile.

Ne propunem să devenim cel mai bun furnizor de servicii complete pentru construcții, de la proiectare până la întreținerea ulterioară. Să menținem un standard ridicat al serviciilor pe care le oferim, adaptate nevoilor fiecărui client în parte. Să ne consolidăm reputaţia prin câştigarea încrederii clienţilor noştri şi transformarea acestora în parteneri pe termen lung.

Valori

Profesionalism

Abordăm fiecare proiect cu atenție și considerație pentru nevoile clientului și pentru obținerea celor mai bune rezultate în beneficiul acestuia. Investim permanent în dezvoltarea profesională a echipelor noastre, precum și în asigurarea celor mai moderne echipamente de lucru.

Calitate

Oferim servicii și soluții la cele mai înalte standarde de calitate, în termenele agreate. Inovăm, suntem receptivi la evoluțiile tehnologice și ne asigurăm că ele se regăsesc în portofoliul nostru, acesta fiind unul dintre elemenetele care ne asigură o poziție de top pe piețele de profil. 

Orientare spre client

Clientul și asigurarea serviciilor și soluțiilor adecvate nevoilor acestuia sunt pe primul loc în compania noastră! Ne propunem să înțelegem și să depășim așteptările dumneavoastră.

Responsabilitate

Suntem responsabili față de clienții, partenerii și angajații noștri, dar și față de comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. Nu facem niciodată compromisuri în privința calității și profesionalismului, suntem atenția la protecția mediului și livrăm soluțiile și serviciile conform angajamentelor.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus